Istoric

"Sindicatul este forma de organizare voluntară a angajaților, în scopul apărării drepturilor și promovării intereselor lor profesionale, economice și sociale în relația cu angajatorul." – Legea 62/2011.

Istoria noastră

  • În baza Decretului-Lege nr. 8 din 31 decembrie 1989, în data de 05 ianuarie 1990, salariații din I.R.E. Brăila au hotărât în mod democratic înființarea Sindicatului Liber I.R.E. Brăila, înregistrat în Registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Brăila la poziția 54/1990 și au ales președinte pe dl. Lișită Adrian care a condus sindicatul până în anul 1991.
  • În luna iunie 1990, Sindicatul s-a afiliat la Federația Naționala a Sindicatelor din Intreprinderea de Rețele Electrice.
  • Din anul 1991 și până în luna ianuarie 1994 președinte al sindicatului a fost ales dl. Păvălache Victor, al cărui mandat a încetat datorită decesului.
  • Prin hotărârea reprezentanților membrilor de sindicat, la data de 20 mai 1994 s-a schimbat denumirea sindicatului în Sindicatul Lumina Brăila și totodată a fost ales președinte dl. Stoian Mihai care a condus sindicatul până în luna iunie 1996.
  • În perioada iunie 1996 până în octombrie 2002 președinte al Sindicatului Lumina Brăila a fost ales dl. Sandu Ion, iar contabil al sindicatului a fost d-na. Spînu Biță.
  • În luna iunie 2001 Sindicatul Lumina Brăila s-a afiliat la Federația Energia Mileniului III.
  • În perioada aprilie 2002 - ianuarie 2006, la propunerea și cu susținerea Sindicatului Lumina Brăila, d-na. Ion Violeta a fost aleasă în funcția de președintă a Organizației de Femei a Federației Energia Mileniului III.
  • La data de 31 octombrie 2002, președinte al Sindicatului Lumina Brăila a fost ales dl. Buzea Nicolae, iar contabilă a fost aleasă d-na. Renghea Cristina Violeta.
  • Urmare a fuziunii dintre FNSE Univers și Federația Energia Milenului III, în luna martie 2007 a fost înființată Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate "Univers", federație la care s-a afiliat și Sindicatul Lumina Brăila.
  • La propunerea și cu susținerea Sindicatului Lumina Brăila, la Congresul Federației Naționale a Sindicatelor din Electricitate "Univers" din octombrie 2008, dl. Buzea Nicolae a fost ales în funcția de vicepreședinte.
  • In conformitate cu prvederile Legii 62/2011, in luna octombrie 2011, Sindicatul Lumina Braila a devenit sindicat reprezentativ la nivel unitate SC Electrica Furnizare SA, fiind semnatarul CCM.
  • La propunerea și cu susținerea Sindicatului Lumina Brăila, la Congresul FNSE Univers din aprilie 2013 dl. Buzea Nicolae a fost ales în funcția de primvicepreședinte.
  • În Adunarea Generală a Reprezentanților din data de 26 aprilie 2013, cu unanimitate de voturi s-a hotărât schimbarea denumirii în Sindicatul Electrica Brăila.
  • Începând cu luna mai 2013, la propunerea și cu susținerea Sindicatului Electrica Brăila d-na. Ionescu Diana Mihaela a fost nominalizată de către FNSE Univers membră în Comisia de Dialog Social de la nivel EPSU (European Federation of Public Service Unions).
  • La propunerea și cu susținerea Sindicatului Electrica Brăila începând cu luna iunie 2013, d-na. Sîrbu Adina Nicoleta, a fost propusă și aleasă în funcția de secretar al Biroului Operativ, organ de conducere al Organizației de Tineret din cadrul FNSE Univers.
  • La propunerea și cu susținerea Sindicatului Electrica Brăila începând cu luna septembrie 2016, dl. Buzea Nicolae, a fost ales președinte executiv la FNSE Univers.
  • La propunerea Consiliului de Conducere al Sindicatului Electrica Brăila, începând cu luna noiembrie 2016, dl. Buzea Nicolae, a fost ales cu unanimitate de voturi, pentru un mandat de 4 ani, lider al Sindicatului Electrica Brăila.
  • În noiembrie 2016 dl. Buzea Nicolae a fost ales vicepreședinte pentru sectorul de activitate energie, petrol, gaze și minerit energetic, membru în biroul executiv al Blocului Național Sindical, pentru un mandat de 4 ani. Tot atunci, dl. Sorin Stroe a fost ales vicepreședinte privind problemele de distributie, dl. Anghel Ionuț Claudiu ales vicepreședinte pe probleme de furnizare și dl. Potârniche Ionel ales vicepreședinte pe probleme de servicii energetice.
  • Începând cu luna mai 2017, la propunerea și cu susținerea Sindicatului Electrica Brăila dl. Buzea Nicolae a fost ales pentru un mandat de 4 ani, președinte al FNSE Univers.
  • În luna ianuarie 2018, a decedat colegul nostru dl. Ali Sever, lider de grupă la TESA.
  • În luna februarie 2018, dl. Potârniche Ionel și-a dat demisia din funcția de vicepreședinte, motivat de faptul ca a fost transferat la distribuție prin procesul de internalizare.
  • Documentele privind înființarea sindicatului, Statutul si ROF, componența organelor de conducere, etc. se găsesc atât la sediul Sindicatului Electrica Brăila cât și la Arhiva Judecătoriei Brăila.

Legislație, Statut și Regulamentul de organizare și funcționare

Organigrama

Adunarea Generala a Reprezentantilor Consiliul de conducere Biroul Executiv Grupa TESA SD Grupa AFEE Braila Grupa AISE Braila Grupa Municipal Grupa EXTERIOR Grupa MASURA Grupa CHERCEA Grupa COR-IT Grupa PRAM Grupa Insuratei Grupa Ianca Grupa Furnizare Bucuresti Grupa Furnizare Ploiesti Organizatia de femei Organizatia de tineret Organizatia de pensionari

GALERIE FOTO

TROFEUL ELECTRICIANULUI

Galerie

Trofeul Energeticianului Braila 2004

Galerie

Trofeul electricianului 2007

Galerie

Trofeul Energeticianului 2008

Galerie

Trofeul electricianului Braila 2012

Galerie

Trofeul electricianului Buzau 2013

Galerie

Trofeul electricianului Tulcea 2014

Galerie

Trofeul electricianului Braila 2015

Galerie

Trofeul electricianului Galati 2018

Galerie

Trofeul electricianului Oradea 2018

Galerie

Trofeul electricianului Braila 2019

DIVERSE ACTIVITĂȚI

Galerie

Sedinta de analiza SDEE Braila 2004

Galerie

Consiliul Federal 2005

Galerie

Alegeri Consiliu de Conducere Lumina 2006

Galerie

Miting Sindicate Europene Bruxelles 2005

Galerie

Concurs de pescuit 2007

Galerie

Concursuri sportive Macedonia 2008

Galerie

Ziua Energeticianului 2009

Galerie

Concurs de pescuit Fetesti 2011

Galerie

Avarii primul cod rosu 2014

ȘTIRI

DATE DE CONTACT